Un om curajos și inteligent, Ben Stein (evreu bineînțeles) pune întrebări incomode evoluționiștilor care au acaparat învăţământul de la toate nivelurile… M-am lovit de atâtea ori de aroganța cu care profesori dar și semidocți perorează apărându-l pe tata Darwin și profetul lui, Charles Wallace în variante clasice sau moderne. Stein pune punctul pe i. Vizionare placută.
Filed under: Uncategorized on April 7th, 2009 | 4 Comments »
Povestea spune despre un rege african care avea un prieten din copilarie foarte apropiat . Acest prieten avea obiceiul ca indiferent de situația în care se afla (pozitivă sau negativă) să reacționeze la fel: E foarte bine!
Într-o zi, regele și prietenul sau se aflau la vânătoare. Prietenul încarca si pregatea armele pentru rege. Dintr-o greșeală, o armă s-a descărcat și a retezat degetul mare a mâinii regelui. Examinând și pansând ”situația”, prietenul a remarcat ca de obicei: E foarte bine! Regele a replicat strâmbându-se de durere: Nu, nu e bine deloc! Și a ordonat ca prietenul lui să fie aruncat în închisoare.
Un an mai tarziu, regele vâna într-o zona periculoasă. A fost capturat de canibali, care l-au dus în satul lor. L-au legat de un proțap si se pregateau sa-l “prepare”. Canibalul care voia sa aprindă focul, a observat că regele nu avea degetul mare de la o mână. Fiind superstitioși, canibalii din acel trib aveau drept regulă să nu mănânce pe nimeni care nu era întreg-întreg. În concluzie, l-au eliberat pe rege.
La întoarcerea acasă, regele și-a reamintit de întâmplarea de la vânătoare, când își pierduse degetul și cuprins de remușcări, a ordonat ca prietenul lui să fie lăsat liber .
- Ai avut drepate, i-a spus prietenului proaspat eliberat. A fost foarte bine ca mi-ai zburat degetul. Și a început să-i povestească pățania cu canibalii. Îmi pare foarte rau ca te-am ținut la închisoare atâta vreme pentru un accident în care tu n-ai avut nici o vină. A fost nedemn din partea mea să reacționez așa cum am făcut.
- Nu, nu, a replicat prietenul , este foarte bine!
- Ce vrei sa spui cu asta: ”este foarte bine?!” Cum poate fi bine să-ți trimiți prietenul la închisoare un an?
- Daca n-aș fi fost în închisoare, aș fi fost cu tine atunci când canibalii te-au prins…
(*Mulțumesc lui F.A. pentru miez!)
Filed under: Uncategorized on April 6th, 2009 | 2 Comments »
Un caz ieșit din comun, întâmplat la Spitalul Național Kenyatta din Nairobi, Kenia. Bolnavii internați în secția de Urgențe mureau inexplicabil cu toții duminica, indiferent cât de gravă le era situația și asta cam pe la ora unsprezece dimineața, după vizita medicului de gardă în timpul week-end-ului.
Fenomenul i-a pus pe gânduri atât pe doctori cât și opinia publică pe măsură ce informația s-a răspândit; unii gândindu-se serios la o explicație în care puteri supranaturale ar fi putut fi implicate. Nimeni nu înțelegea de ce la ora unsprezece dimineața ”Doamna cu Coasa” trecea cu regularitate pe acolo. Așa că s-a apelat la un grup de experți, incluzând o echipă de specialiști de la Makerere Medical School, ca să vină și să investigheze cauza deceselor suspicioase.
Duminica următoare, înainte de fatidica oră, doctorii și asistentele așteptau afară plini de nerăbdare să afle ce fenomenen extraordinar era implicat în morții de la sectorul Urgențe. Unii țineau în mîini tot felul de cruci, cărticele de rugăciune și alte obiecte sfințite ca să fie ocrotiți de spiritele ce cu siguranță bântuiau pe acolo.
Și a venit și ora unsprezece (trecute fix) și iată ce s-a întâmplat: Mukhobero Shivachi Wepukhulu, bărbatul care era angajat cu jumătate de normă pe post de ”femeie de serviciu”, a intrat pe ușă ca să facă curățenie. S-a dus fără ezitare la singura priză din preajmă și a debranșat aparatura de respirat la care erau racordați toți bolnavii pentru a-și cupla aspiratorul de praf. După care a început să-și facă treaba cu conștiinciozitate…
În rutina programelor bisericilor noastre cu ora instructorilor-ora de rugăciune-școala de sabat-anunțurile de la ora 11-cor-rugăciune-strangerea darurilor-predică-cor-cântare finală-eventual repetiție de cor, toate standardizate și aspetizate pentru ca sa nu tușească cei din ”Biserica-Spital”, se prea poate că debranșăm ”respiratorul”. Și asta pentru ca să ne facem noi datoria cu aspiratorul. Nu vedem bolnavii pentru că ne uităm după hârtii. Și nu auzim bolnavii pentru că bâzâie rutina… Apoi stingem lumina și plecăm pentru a reveni săptămâna viitoare ca să facem exact același lucru…
Pe când vizitam familia din România am fost plăcut surprins de inițiativa unui pastor de a strânge pentru un Sabat pe membrii din bisericile acelui district în natură, la marginea pădurii. Era august, cald și în afară de mine păcătosul, toți erau în costum (bărbații) și rochii ceremonioase (femeile). Programul s-a desfășurat exact ca în biserică. Am fost invitat să vorbesc cu specificația că trebuie să-mi pun o haină peste cămașa mea albastră că nu sunt în America unde… (comentarii-comentarii). S-a găsit și haină. Și am vrut ca în loc de predică tipică să țin un seminar bazat pe Ioan 11 – învierea lui Lazăr. Cu întrebări, comentarii, experiențe personale.
A fost greu la început pentru că oamenii nu s-au așteptat să participe activ. Dar a mers din ce în ce mai bine până când cineva s-a simțit dator să atragă atenția că la predică nu se comentează și că oricum trebuie să încheiem deoarece este ora doisprezece fără zece. După cor-cântare-rugăciune, a venit la mine și mi-a zis:
- ” M-ai dezamăgit, așteptam să aud o predică”.
- ”N-ai ascultat predică aseară? Și după amiaza asta nu tot predică? Și sabat după sabat predică? ”
- ”Știi tu ce vreau să zic. Ai dat tot programul peste cap. Nici haină nu ai avut. Văd că te-ai dus de tot…”
Și a plecat dezamăgit fără ca măcar să aflu unde anume m-am dus. Sunt sigur că i-a trecut of-of-oful săptămâna următare odată cu revenirea la programul normal de aspirat indoor. Pentru el și alții ca el, o să repet mecanismul care-l satisface și îi asigură un loc de muncă chiar și ”part-time”:
1) aduci aspiratorul de praf/gunoaie/inițiative personale, lângă sursa de putere,
2) debranșezi bolnavii de sursă,
3) branșezi propriul tău mecanism care te face util,
4) vâjjjj - te apuci de curățenie. Deoarece, urmărind logica acestui exercițiu de rutină, de aceea există Spitalul: să (te) curețe.
Sunt mult prea mulți Mukhobero Shivachi Wepukhulu in bisericile noastre, puși să facă medicină de asta cu mătura și aspiratorul.
Filed under: Articole on April 1st, 2009 | 5 Comments »
În anii de liceu tuturor ne-au plăcut oracolele. Acolo ni se dădea posibilitatea să ne exprimăm personalitatea dar nu oricum ci între anumite limite clare, universal valabile în lumea elevilor. Îți place înghețata de vanilie sau cea de ciocolată? Ești ahtiat după poeziile cu vers alb sau după cele cu rimă? Te speli cu Lux sau cu Rexona? Pionier sau utecist?
Mass-media ne învârte astăzi în jurul acelorași tipuri de limitări manipulative. Viețile VIP-urilor (Viață în Paradis) sunt oracolizate, servite apoi cu puțină sare de seară, când MPV-iștii (Muncă Pe Viață) ajung acasă obosiți, hăituiți de grijile de peste zi și vor să se mai deconecteze… Și țâc! TV-ul… Și pac! figurile familiare ale actorilor, politicienilor (de fapt o singură categorie – actoricieni), prezentatorilor/oarelor și toată fauna din jurul lor.
Te compari cu ei, cu miliardarii care strâmbă din nas când milionari ordinari le copiază show-ul? Te compari cu senatorii și secretarii de stat care-și trag televiziuni de familie doar ca să nu se mai obosească să-și pună înregistrările pe YouTube? Te compari cu Bradpiții Jolinești care se luptă cu mâna stângă pe volan, cu mâna dreaptă pe pistol și cu restul mâinilor cărând pumni brutelor din spate care țin logodnica cu cuțitul la gât? Te compari cu prezentatoarele care zâmbesc discret, vorbesc detașat, se îmbracă elegant și nici urmă de stress nu le încrețește fardul? Par îngeri rătăciți printre noi ăștia de rând care ne bălbâim până și când spunem bună ziua fără tele-prompter.
Păi bineînțeles că poți să te compari. Pentru că uite, și ei/ele sunt oameni ca noi, conform noilor oracole = interviuri, talk-show-uri, confesiuni. On-line-virtual sau pe-hârtie-real,”dezvăluiri” despre viețile și carierele acestor zei olimpieni inaccesibili altfel decât prin mijlocirea oracolului jurnalistic.
Unele oracole sunt puse sub formă de întrebare-răspus cu alternativă. Ce-ați simțit în acele momente: frică sau…? Evident că “sau”. Dar de cele mai multe ori oracolul se derulază ca narațiuni la persona a treia. Sintagmele ce introduc vorbirea indirectă sunt clișee expuse în regim automat: este fericit/ă să… , s-a hotărât să…, colaborază bine cu…, este/nu este mulțumit/ă de…, adoră…, îi place…, detestă…, îi pare rău că…, dorește ca pe viitor să… Aceste predicate marchează toate suișurile și coborâșurile existenței de la ”trăiri” la ”acțiuni”, pe domeniile de bază: personalul și profesionalul…
- Adoră cașcavalul dulce cu măsline portugheze iar profesional a atins un record de x ani de când așa și pe dincolo în carieră…
- Plăcerea nebuniei de a evada în natură la sfârșit de săptămână, contrabalansată cu pasiunea pentru bomboanele Fouchard… (Păi dacă era obligat/ă de oracol să ”evadeze în natură” la săpatul porumbului sau aleagă între covrigi și biscuiți, era chiar o nebunie.)
Oracolele creștine sunt și ele la mare căutare. Sunt utilizate pentru că oferă aceeași limitare care paradoxal, le dă jurnaliștilor libertatea să clișeieze fără rușine. Cei care predică, scriu, prezintă sau reprezintă biserica într-un fel sau altul o fac de multe ori sub amenințarea constrângerii oracolistice. În dreptul lor se bifează aproape mecanic A sau B. Nu poate fi altfel decât plus sau minus, conservator sau liberal, carnivor sau vegetarian, vândut politicii din administrația bisericească sau victimă a aceleași politici, abuzator sau abuzat, așteptând cernerea sau cernând așteptarea, infralapsarianist sau supralapsarianist, cu hunii sau cu alamanii… Deschizi oracolul și pui omul să bifeze în dreptul lui. Te uiți mai apoi și știi sigur: oaie sau capră. Eschatologic, ca în Evanghelie.
Îmi povestea cineva cum a invitat acasă la o masă în familie, de unul dintre liderii Conferinței Generale. Am fost entuziasmat: ”Ooo, trebuie că a fost o experiență extraordinară pentru tine. I-am citit ultima carte și de asemenea mă impresionează de fiecare dată când îi văd emisiunile la Hope Channel sau 3abn”. ”Da de unde – mi-a spus dezamăgit interlocutorul meu - a venit fără soție… ce suntem noi pentru ea? niște nimeni… s-a descălțat că la noi așa se păstrează curățenia și să nu-ți spun cum îi miroseau picioarele!”
Nu mi-a spus. Și nici prea multe nu am aflat din conversația avută în timpul ciorbei cu cel pe care eu continui să-l stimez în ciuda ciorapilor. Părea dezamăgit și cu aplogetica zdruncinată dar în același timp am simțit o urmă de satisfacție în vocea lui: dacă și ăștia cu aură sunt așa, cu probleme relaționale și picioare transpiraționale, vai de biserică. Și a întors foaia oracolului la pagina mea întrebându-mă neechivoc: Ia zi pastore, mai mănânci brânză sau nu? că uite ce scrie aici…
Filed under: Articole, Uncategorized on March 17th, 2009 | 6 Comments »
Crescătoriile industriale de creștere a păsărilor pot fi numite pe drept fabrici de găini. Deoarece găinile sunt acum fabricate pe bandă rulantă cu profit maxim. Patentul aparține colonelului Sanders, cel care a pus pe picioare KFC-ul (Kentucky Fried Chicken) inventând în prima găinărie pilot, găina paraplegică.
Găina de curte cu aripi și picioare se mișcă și consumă calorii degeaba. Găinile din complexele industriale stau pe loc și se îndoapă de la banda rulantă. Nici nu au nevoie de picioare pentru că ele nu se mișcă; se mișcă fabrica pentru ele. Revine mult mai ieftin pe kilogram deși carnea de găină paraplegică nu are același gust cu al orătăniei de curte.
Cocoșii, prin natura lor, se mișcă și mai mult și nici la ouat nu se arată prea productivi. Dilema moșului din ”Punguța cu doi bani” a rămas aceeași pentru inginerii avicultori de astăzi: cum să fabrici cocoși paraplegici și chiar buni de ouat? După încercări eşuate, au găsit o soluţie de compromis, genetic și economic viabilă: cocoșul ”multi-tacâm”. La aceeași cantitate de hrană, cocoși din aceștia produc de două ori mai puțină carne decât găina paraplegică dar de trei ori multe picioare și aripi.
De aceea, secția de cocoși a Avicolei produce numai făină de cocoși cu care se eficientizează hrana găinilor.
Gustul găinii hrănite cu făină de cocoși este și el altul. Dar se remediază cu gust de pește. Se știe că făina de pește este cel mai eficient aliment pentru dezvoltarea rapidă a cocoșului de făină. Adăugând și penele în concentrat, făina de cocoș va face minuni în nutriția găinii paraplegice.
Problema este acum găinațul. Nimic nu trebuie aruncat pentru că sunt milioane de clienți salivând nerăbdători să savureze produsul proaspăt…
Jumătate de nutrienți sunt pur și simplu aruncați prin excreție ceea ce reprezintă o carență serioasă în randamentul crescătoriilor de găini. Drept care s-a ajuns la făina de găinațo-găină îmbunătățită cu faină de pene și făina de cocoși.
Practic se obține un perepetuum mobile imposibil în lumea fizicii din cauza legilor termodinamicii dar funcționând impecabil în complexele avicole ale secolului XXI: autogăina.
Singurul lucru pe care ingineria găinii paraplegice n-a reușit să-l rezolve este gustul intrinsec de găină. Drept care, recomandarea este ca la puii sau găinile fripte, prăjite sau fierte, să se adauge sub formă de prafuri sau sosuri, arome sintetice de găină de curte.
Am zis eu ceva de nutriție și reformă sanitară? Nuuuu… Păi sunt vulnerabil; cum să deschid cutia Pandorei pe site, cu comentarii și comentarii la comentarii, la vedere. Că doar sunt destui consumatori creștini și așteptători, care savurează găini industriale dar au greață de vegetarianism. Destui gata să te taie ca pe un pui, cu ceaunul dând în fiert lângă ei. Că doar mântuirea nu stă în mâncare, nu-i așa?… Păi pot să combat argumentele lor teologice sau fripturologice? Nuuuuuu. Așa că țin să-i asigur - nimic în editorialul acesta despre refoma sanitară.
Ceea ce i-ar mai îndulci ar fi vizitarea unei avicole. Dar să fie grijulii, să nu-i sperie pe bieții muncitori de acolo, așa cum am făcut eu din greșeală, făcându-i să creadă că sunt inspectori sanitari și să-i oblige să arunce păsările moarte. Sau să omoare la repezeală bieții șobolani care se preumblă printre valțuri. S-ar pierde degeaba bunătate de proteină. 
(PS: Mulțumesc lui T.O. pentru idee. Sper să-i placă ”produsul final”).
Filed under: Articole on March 4th, 2009 | 7 Comments »
