Ovidiu Radulescu

Ca să nu spun ”îmbătrânim”, care ar suna fatalist și deprimant, folosesc un eufemism: ne maturizăm constant. Repede-repejor, progresiv-în-sens-regresiv, inexorabil-inexonerabil. Dar amintirile și imaginile înmagazinate în memorie rămân încremenite la aceeași vârstă a ultimului contact. Sau la o vârstă aproximativă a unui prezent continuu într-un trecut etern. Cei de departe rămân pentru noi - și noi pentru ei - la aceeași vârstă, indiferent dacă au trecut cinci ani sau cincizeci de ani…

Anul trecut am vizitat România - locurile de care sunt legat și oamenii de care îmi este așa de dor. L-am întâlnit și pe Codruț. Nu ne mai văzusem de zece ani. M-am apropiat să-l salut și el m-a executat imediat.

- Tu ești? Să nu te mai recunosc – mi-a zis, scanându-mă preț de câteva secunde lungi și stânjenitoare.
- Măăă, dar rău te-ai mai dărâmat, țî-țî-țî- a făcut el din buze stropindu-mă a mirare.
- Munca în America tată, știu io că se trage acolo! Te-ai dus la trai bun dar mi-e milă de tine cum ai ajuns. Ai încărunțit… Oho, ai și ochelari! – mă adulmecă el miopește, fără să și-i pună pe-ai lui care se ițeau din buzunarul de la piept.
- Ce mai, ai luat-o în jos - a dat el ”de sus” verdictul  cu veselie nedisimulată.

M-am uitat la el mirat. Deși vocea îmi părea familiară, în fața mea nu era Codruț așa cum îl știam eu ci un moșulică în pantaloni lucioși, croiți pâlnios gen asimtotă, pe măsura burtihanului, cu cămașa purtată ”pe dinafară” și transpirată pe dinăuntru, păr rar, foarte rar, adică foaaaaarte rar, dinți dubioși de frumoși și kilograme multe și vizibile mai ales pe ici pe colo, prin părțile esențiale… Pentru că nu le are cu ”verdeața”, cum se raportează el dietei sănătoase, glumind-serios.

- Un moft american - mi-a spus gâfâind, în timp ce mergeam la pas pe stradă - un moft ajuns “biznis” aici în România. Asta ca să știu din capul locului de ce arată el așa ”plesnind de bine” în timp ce eu… vai de capul și de metabolismul meu, fără proteină și Omega3 la grătar, cum îi place lui: cu muștar, mujdei, murături și alte mmm-îmuri… de-i lasă până și preinfarctului gura apă.

- Știi ce mă ține în formă? Candidez pentru ăștia - mi-a zis și mi-a scos un afiș electoral cu el în centru, zâmbind frumos și degușat, adică retușat să pară cam cum arăta măria-sa exportator de rulmenți în Turcia pe vremea când Petre Roman era prim-ministru.

- Tu tot cu biserica aia? - m-a întrebat printre dinți, dar nu a avut timp să audă răspunsul pentru că a sunat telefonul și mi-a întors spatele. După câteva minute și-a adus aminte de mine și în timp ce vorbea la telefon mi-a fluturat mâna a ”la revedere”, aruncându-mi o ultimă privire plină de compătimire gen „mă’ să fie, chiar că ăsta a îmbătrânit”. Adică eu.

Se vedea că nu se vedea. Râdea hârbul de ciob. Se chiora bârna ca să vadă paiul.

Părereologie: avem o părere atât de înaltă despre noi înșine încât ajungem cu capul (cu părerea în el) în zona aerului prea rarefiat pentru a mai oxigena cum se cuvine creierul. Ne ia cu amețeală când ne uităm de acolo de sus în oglindă și ne vedem ce ”grasă și frumoasă” suntem. Nu ca alții… ticăloși, nenorociți, săraci, orbi și … ie-te-te la ei, mai poartă și tricouri de doi lei deși vin de unde vin după atâția ani.

Looser! Perdantule: n-ai Gipan și nici Merțan iar pantofii-s de Guban.

Bătrânul Pavel face o distincție în sens apologetic dintre ”omul dinafară care se trece” contrastând cu cel ”dinăuntru” care sfidează legea a doua termodinamicii.

Se confesa Marin Preda: ”Când nu zâmbesc pe dinafară, râd foarte tare în forul meu interior”. O luptă două fronturi: pe dinafară operații estetice, injecții cu Botox. creme organice de regenerat iar pe dinăuntru Vitamax, Aloe Vera, și gliconutrienți Mannatech. Dar pe dinăuntrul ăsta dă repede pe dinafară.

Vorba cântecului: ”Riduri, burtă, celulită/ Hemoroizi, cocoaşă şi “prostită”.

Așa că degeaba hapuri și loțiuni. Avem nevoie de ceva în interiorul ”înăuntrului” – Metanoia, transformare. Iar factorul motivator, acel ”ceva” este de fapt Cineva. Nu misticismul cremei ortodoxe ruse, cât ar fi de fascinantă. Nu introspecția meditației transcendentale. Nu topirea sinelui in ezoterism cu miros de Baha’i și culori New Age. Ceva simplu la care intelighenția noastră românească strâmdă din nas:

INTELECTUALITATEA SUBȚIRE/ CEA CARE CU ACADEMIA CAȚAVENCU SE ȚINE,

cea care se încăpățânează să vadă în pungile de grăsime ale colaborării cu securitatea, amintiri din perioada romantică (Romantismul Revoluționar al Tezelor de la Mangalia?). Doamna bătrână școlită la Paris dar mai pe urmă tăvălită de proletcultism și naționalism comunist iar acum aratându-și nurii, adică ce a mai rămas din ei, prin politică de-a dreapta și de-a stânga tatălui pământesc.

Și care doamnă-duduie îndrăznește să se minuneze de ideile mele ”îmbătrânite”, ”popești” și ”neo-protestante” (mi-ar trânti în față chiar și epitetul ”sectant” dar vrea să pară bine-crescută.

Ei da, Ceva-Cineva și o să-I scriu Numele chiar acum, fără teama de ”pffffiu-urile” dânsei: El. Cuvântul. Cuvântul Scris și Cuvântul Întrupat. Cel care lucrează dinăuntru înspre afară, la schimbare, la tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

Hai fă mișcare: 2 Cor. 4:16-17- ”greutatea veșnică de slavă” ținută pe umeri, genoflexiunile rugăciunii și zâmbetul pe buze… Exersează asta Codruț prietene și nu mai întreba oglinda aia tip ”Albă-ca-Zăpada”, că te minte ca să-și păstreze serviciul…

Ovidiu Radulescu - Majesty.ro

Filed under: Articole on January 8th, 2009